Nebuna dupa haosul din care ne tragem. Asta sunt eu pana la urma. Asa sunt eu pana la urma. Imi place sa gasesc sens in haos. Si chiar are sens. Nu stiu cum sunt altii. Eu am doua lumi. De fapt am mai multe personalitai care compun o adevarata dramatizare. Si nu una de duzina, ci una cu decor maret, actori renumiti, spectatori alesi. Daca e scump biletul ? Bine ar fi sa mai gasesti bilete, pentru ca e o piesa de mult timp asteptata. Eu sunt scenograful ; asezand ultimele detalii ale decorului, astept sa vina costumele pe care tot eu le retusez pentru actorul principal care sunt tot eu. Si publicul aplauda cand ma vede ca pasesc pe scena, dar publicul sunt tot eu. Si scena sunt tot eu. La fel si teatrul, tot eu sunt, un teatru al haosului. Si de ce vorbesc despre lumi paralele ? E simplu. E o lume suprema, sublima, imposibil de conturat in cuvinte si mai e o lume searbada, lipsita de continut si de principii, care agraveaza orice stare negativa si desfiinteaza subit orice stare pozitiva. Lumile astea doua se bazeaza pe democratie, avand in vedere ca poti trece usor din una in cealalta. Exista totusi un secret. E un individ care da tarcoale unei gramezi de caramizi. EL este de fapt liantul, dar eu nu trebuie sa stiu asta. Si asa, intalnirea dintre pulsul mainii calde si caramida rece a dat nastere teatrului HAOS. E in constructie acum. In fiecare seara, dupa ce EL pleaca spre casa, se darama cate putin din teatru. Tocmai de-aste e posibil sa nu il termine niciodata. Haosul nu e o evadare pentru cei buni si nici o pedeapsa pentru cei rai, pentru ca acolo nu exista bine si rau, negativ si pozitiv. Haosul suntem noi, noi cei care asteptam sa ne construiasca cineva un teatru, noi, nebunii care inhalam praful caramizilor. Haosul inchina un pahar de mizerie in cinstea noastra.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu